Florbela Espanca, Mi-e inima, văzându-te, sfârșită / Minh’alma, de sonhar-te, anda perdida

FANATISM

Mi-e inima, văzându-te, sfârșită.

Orbiți mi-s ochii că te pot privi!

Nu ești doar rațiunea mea de-a fi,

Pentru că ești chiar viața mea trăită!

*

Nu văd nimic, astfel înnebunită…

Și trec prin lume ca să pot citi,

Iubite, -n cartea ființei tale vii

Povestea de atâtea ori citită!

*

„Fragil e totu-n lume, trecător…”

Când îmi spun asta, al harului izvor

Prin gura lui divină mi-a grăit!

*

Își spun, privind spre tine-ngenuncheată:

„Ah! Pot să piară lumi și astre-odată,

Căci ești ca Domnul: început, sfârșit!”

*

FANATISMO

Minh’alma, de sonhar-te, anda perdida.

Meus olhos andam cegos de te ver.

Não és sequer razão do meu viver

Pois que tu és já toda a minha vida!

*

Não vejo nada assim enlouquecida…

Passo no mundo, meu Amor, a ler

No mist’rioso livro do teu ser

A mesma história tantas vezes lida!…

*

„Tudo no mundo é frágil, tudo passa…

Quando me dizem isto, toda a graça

Duma boca divina fala em mim!

*

E, olhos postos em ti, digo de rastros:

„Ah! podem voar mundos, morrer astros,

Que tu és como Deus: princípio e fim!…”

*

(Dan Caragea, „Antologia poeziei portugheze”, Edinter, București, 1990; traducere revăzută)